Diabetul și nutriția

Am stat mult în fața monitorului, gândindu-mă cum să intitulez articolul de luna aceasta.  „Regimul diabeticului”? „Diabetul și dieta”? „Am diabet, ce am voie să mănânc?”. Parcă nici un titlu nu se potrivește.

Acum 19 ani, după diagnostic, am plecat din spital cu doze fixe de insulină pentru mic dejun, prânz și cină, cu ore fixe (cel puțin intervale fixe) la care trebuia să îmi fac doza de insulină și să mănânc, cu un program de gustări pe care trebuia să le iau la 3 ore după dozele de insulină pentru a „acoperi” cu carbohidrați „vârful” dozelor de insulină și cu un tabel. Un tabel pe o foaie A5, pe o parte cu numărul de carbohidrați pe care TREBUIA să îi mănânc la fiecare masă sau gustare, iar pe cealaltă parte cu o listă de alimente, împărțite în trei categorii: alimente pe care le puteam mânca necântărite, alimente pe care le trebuia să le mănânc cântărite și în cantități limitate și alimentele INTERZISE.

Țin minte și acum, trebuia să mănânc pe zi 250 de carbohidrați. Nu după mult timp, dezvoltasem o adevărată fobie pentru masa de prânz care conținea cei mai multi carbohidrați: 80. Din cauza programului, trebuia să iau prânzul la școală, nu aveam pauză mare, iar 80 de carbohidrați înseamnă cam 150 de grame de pâine și un măr. Era destul de greu pentru un copil de 12 ani să mănânce două sandvișuri destul de mari în 10 minute. Bineînțeles că profesorii erau informați și continuam prâzul și în ore, dar mi-ar fi plăcut să existe și atunci opțiunile și flexibilitatea de astăzi.

Cât despre lista alimentelor interzise, aceasta conținea zahărul, mierea, gemurile dulci, siropurile, lichiorurile dulci, prăjiturile și așa mai departe. Era pur și simplu o listă standard, scurtă, care nu ținea în nici un caz cont de preferințele sau obiceiurile alimentare ale pacientului.

Diagnosticul meu a generat o mică revoluție în bucătăria noastră. Aveam tot timpul cartofi fierți și paste fierte în frigider – 20 de carbohidrați la suta de grame, care ajungeau, după ce erau întâi cântărite, în ciorbă sau garnitură pentru felul principal. De sărbători, aveam prăjiturile, cozonacul și pasca mea, coapte cu îndulcitor și, mai târziu cu fructoză, din care nimeni altcineva nu avea voie să mănânce. Dulciurile pentru diabetici, care în 1995 costau o mică avere, aveau locul lor în cămară. Erau atunci printre singurele produse care aveau informațiile nutriționale pe pachet. Iar cântarul de bucătarie era folosit pentru a cântări fiecare îmbucătură.

În timp însă am început să iau singură deciziile alimentare. Am început din ce în ce mai des să nu mai cântăresc fiecare gram de carbohidrați ci să estimez „din ochi”, chiar dacă nu m-am despărțit niciodată de cântarul de bucătărie (acum unul electronic). Am aflat că fructoza nu e chiar cea mai bună opțiune pentru mine pentru a îndulci alimentele. Am descoperit că pot mânca o prăjitură dacă estimez corect numărul de carbohidrați și doza de insulină. Și că mămăliga, deși are mai puțini carbohidrați decât pâinea, crește glicemia mai repede pentru că are un index glicemic mai mare.

Acum nu pot să zic că țin o dietă. Un regim de diabet nici atât, foaia aceea de la diagnostic am rătăcit-o de mult. Încerc pur și simplu să mănânc sănătos.

Insulinele moderne îmi permit să mănânc atunci când îmi e foame și nu când TREBUIE să acopăr vreun vârf de acțiune a insulinei. Mănânc atât cât am nevoie și nu cât e scris pe vreo foaie că ar trebui să mânânc la ora respectivă, atâta timp cât îmi calculez carbohidrații și doza de insulină. Am zile în care consum maxim 100 de carbohidrați (ceva mai mult decât prânzul meu de odinioară) și zile în care mănânc peste 200 (am mâncat o prăjitură sau pizza).

Zi de zi mă ghidez de obicei după indexul glicemic al alimentelor. Nu am o carte sau un tabel, dar în principiu, atunci când mănânc carbohidrați, aleg carbohidrații lenți și cu index glicemic scăzut: linte, fasole, legume, cereale integrale. Evit carbohidrații rapizi și alimentele cu index glicemic mare, care cresc glicemia mai repede și mai mult decât prima categorie: pâine albă, cartofi, orez. Dulciuri „pentru diabetici” nu am mai mâncat de mult, prefer o bucățică de ciocolata neagră, cu peste 70% cacao. Ciocolata pentru diabetici are cam 50 de carbohidrați la 100 de grame, la fel ca și ciocolata cu zahăr, cu lapte sau amăruie. Pe când ciocolata cu 80% cacao are cam de trei ori mai puțin: 17 carbohidrați/100gr.

Încerc să am o relație bună cu mâncarea, după ce, timp de atâția ani, mâncarea a însemnat sentimente de vinovăție pentru dulciurile mâncate pe ascuns în copilărie sau frustrare pentru alimentele care îmi făceau glicemiile să o ia razna aparent fără motiv (am aflat în timp că și lipidele și proteinele influențează glicemia). Încerc să iau din alimentație tot ceea ce corpul meu are nevoie pentru a fi sănătos și în același timp să mă bucur de ce am în farfurie. Încerc să mănânc în așa fel încât să evit fluctuațiile glicemice mari, care îmi fac rău atât din punct de vedere al diabetului, cât și al greutății corporale.

Regimul de diabetic de acum 20 de ani nu mai e necesar pentru mulți dintre noi. Informați-vă și ascultați-vă corpul, vă va da seme clare când ceva nu îi priește. Iar dacă vă simțiți copleșiți de cantitatea de informație sau nu aveți încredere în sursele voastre, cereți sfatul diabetologului vostru sau unui nutriționist. „Suntem ceea ce mâncăm”, nu-i așa?