Diabet + Sport = ? (partea 1)

Pot face diabeticii sport?

Vorbeam de curând cu tata despre diagnostic. Și mi-a spus că poate singurul lucru care l-a ajutat să își revină după diagnosticul meu a fost când cineva a menționat un sportiv de performanță, care a participat la Jocurile Olimpice, având diabet. Atunci tata a înțeles că diabetul nu este o boală care să te țină pe loc sau să te oprească vreodată.

Și într-adevăr, diabetul nu mi-a fost o piedică, în nici un fel. Însă nu am ajuns nici pe departe să fac perfomanțe olimpice în materie de sport. Din contra, după diagnostic, de frica hipoglicemiilor și în ciuda împotrivirii doctoriței mele, ai mei m-au scutit de orele de sport. Acum îi înțeleg că nu au vrut decât să mă protejeze. Dar mi-aș fi dorit să nu o fi făcut, pentru că de prin ultimii ani de liceu, când am început să fac mai multă mișcare, a trebuit să învăț de la zero cum să mă descurc cu această nouă variabilă în viața mea de diabetică: sportul.

Dar unde e motivația?

Trebuie să recunosc: de multe ori, în ciuda recomandărilor medicale, îmi e greu să reușesc să fac cele 30 de minute de mișcare zilnice. Uneori nu am timp. Alteori plouă sau e frig sau prietena care mi-a promis că mă însoțește la sală m-a lăsat baltă și abonamentul e oricum prea scump. Uneori mi-e prea lene să mă trezesc dimineața și alteori sunt prea obosită după job.

Atunci când intră și diabetul în ecuație, totul pare să devină mai complicat. Uneori fac hipoglicemie în timpul orei de sport: mi s-a întâmplat la cycling sau pilates. Alteori, după primii 2 km de jogging dintr-o tură de 5 km, îmi iau glicemia și văd că e 260 mg/dl. Câteodată după o alergare ușoară de jumătate de oră seara, fără hipo sau hiperglicemii, mă trezesc în timpul nopții cu hiperglicemie. Dar dacă de exemplu îmi încep dimineața cu exerciții de forță, la nici o oră după ce am pus ganterele (mici, de până în 3 kg) jos, știu sigur că glicemia mea va fi mult mai mare decât 200 mg/dl.

Beneficiile sportului

În schimb, nu pot nega beneficiile sportului. Trecând peste febra musculară, pot să spun că sunt aproape dependentă de endorfinele pe care le eliberează corpul după sport. Știu că o plimbare relaxantă de jumătate de oră după cină mă va ajuta să dorm mai bine și să am o glicemie mai bună la două ore după masă. Știu că dacă sunt stresată sau am o problemă grea de rezolvat, 30 de minute de alergare mă vor ajuta să îmi pun gândurile în ordine iar mișcarea va compensa efectul stresului asupra glicemiilor mele. Iar în weekend, prefer să las treburile casnice la o parte și să fac o plimbare luuuungă cu bicicleta. Așa, pot să încep săptămâna mai energică și mai relaxată.

Dar cel mai important e faptul că sportul regulat ajută la reglarea pe termen lung a glicemiilor. De ce? E foarte simplu: prin sport, masa musculară crește și depozitele de grăsime scad. Chiar dacă schimbarea nu e vizibilă cu ochiul liber, vom observa în schimb că avem sensibilitate mai crescută la insulină, că rezistența la insulină a scăzut. Metabolismul se schimbă și el, devine mai activ, consumăm mai multe calorii zilnic doar pentru că mușchii consumă mai multe calorii pe oră, iar mare parte din aceste calorii provin din carbohidrații pe care îi consumăm. Astfel, o parte din acești carbohidrați vor ajuta la refacerea depozitelor de energie ale mușchilor, iar cealaltă parte va fi transformată în glucoză și folosită de celule.

Dar cum am mai spus, combinația sport și diabet nu e așa de simplă. Atunci, ce putem face pentru ca sportul să rămână o activitate plăcută și benefică, fără riscurile pe care le implică o hipoglicemie? Ce fac eu ca să mă asigur că rămân motivată să îmi încalț adidașii și a doua oară?

vezi partea aici