Afecțiunile urologice la pacienții cu diabet zaharat
16/05/2013Atât diabetul, cât și afecțiunile urologice sunt probleme de sănătate frecvente cu incidență în creștere pe măsura avansării în vârstă. Complicațiile urologice, infecțiile de tract urinar, dar și diferitele tipuri de disfuncție sexuală, au un impact important asupra calității vieții persoanelor cu diabet.
Se estimează că incontinența urinară are o incidență de aproximativ 50% în rândul femeilor aflate la „vârsta de mijloc” și în mai în vârstă, fiind asociată cu limitarea semnificativă a activităților zilnice, dar și cu o calitate a vieții mai redusă. De asemenea, diabetul a fost identificat ca un factor de risc important și independent pentru incontinența urinară.
Incontinența urinară poate fi de efort, când apare la tuse, strănut, alergare, poate fi cu imperiozitate când este precedată de o senzație bruscă și intensă de a urina, aceasta fiind incontinența care apare în drum spre toaleta și mai poate fi incontinența prin prea plin care este incontinența urinară secundară vezicii „leneșe” a pacientului cu diabet zaharat, care nu se golește complet și uneori „dă pe afară”.
Incontinența de efort
Studiul DPP (Diabetes Prevention Program) a demonstrat că intervenția agresivă de modificare a stilului de viață – scădere ponderală și exercițiu fizic – a redus incidența diabetului la femeile cu afectarea toleranței la glucoză. Mai mult, aceste intervenții au determinat reducerea incidenței incontinenței urinare. Reducerea ponderală s-a dovedit cel mai eficient mecanism pentru explicarea acestor efecte benefice. O concluzie importantă a studiului DPP a fost că reducerea incidenței incontinenței urinare pare să fie un factor motivator puternic pentru femeile cu afectarea toleranței la glucoză care aleg să fie consecvente cu modificările stilului de viață pentru prevenirea apariției diabetului.
Incontinența cu imperiozitate
Pacientii cu diabet în tratament cu insulină prezintă un risc semnificativ mai mare pentru incontinența urinară cu imperiozitate, comparativ cu pacientii care primesc tratament cu antidiabetice orale sau au doar regim alimentar. Severitatea afectării diabetice, lipsa controlului glicemic și complicațiile microvasculare care au ca rezultat afectarea inervării vezicii urinare contribuie la creșterea incidenței și severității incontinenței urinare. Aceasta forma de incontinență se însoțește de urinări dese și urinări nocturne care afectează semnificativ calitatea vieții pacienților.
Incontinența „prin prea plin”
Este cea care se complică frecvent cu cistite greu de tratat. Trebuie rezolvată golirea incompletă a vezicii pentru ca și infecțiile recidivante să dispară.
Tratamentul incontinenței urinare a diabeticului constă în abordare conservatoare (exerciții care implică musculatura pelviană sau controlul vezicii urinare), dar și tratament farmacologic sau prin stimulare electrica periferica si uneori sondaje intermitente pentru facilitarea golirii unei vezici „lenese”.
Rezultatele în timp ale tratamentelor urologice aplicate pacienților cu diabet nu au fost revizuite atent până acum. Sunt necesare studii clinice, randomizate, controlate, de mari dimensiuni pentru a evalua eficacitatea și siguranța abordărilor medicale, chirurgicale dar și conservatoare ale complicațiilor de natură urologică.
Referințe bibliografice
- Harris MI et al. Diabetes Care 1998; 21:518–524. Fedele D et al. Int J Epidemiol 2000; 29:524–531.
- Laumann EO, Paik A, Rosen RC. JAMA 1999; 281:537–544. Brown JS et al. J Urol 2004; 171:325–326.
- Jackson RA et al. Obstet Gynecol 2004; 104:301–307.
Material realizat de Dr. Andrei Manu-Marin, medic primar – specialitatea Urologie. Contact: Cabinet EVOMED, tel. 0740077337, www.evo-med.ro