Beneficiile cardiovasculare şi riscurile de aparitie a diabetului zaharat ale terapiei cu statine în prevenția primară
14/08/2012Beneficiile unui tratament care scade colesterolul depășesc riscul crescut pe care unii pacienţi îl au de a dezvolta diabet zaharat de la utilizarea respectivelor medicamente, potrivit unui studiu publicat in The Lancet. Cercetătorii au constatat că pacienții care au un risc mai mare de diabet zaharat au un risc cu 39% mai mic de a dezvolta o boală cardiovasculară dacă iau statine şi un risc cu 17% mai mic de deces. În timp ce pacienţii care nu au deja risc de a dezvolta diabet zaharat şi au luat statine au avut o reducere de 52% a riscului de a dezvolta boli cardiovasculare și nicio creștere a riscului de diabet zaharat.
Cercetătorii au ajuns la aceste concluzii după analizarea datelor dintr-un studiu clinic numit Jupiter, care a inclus aproximativ 17000 de participanți.
Rezultatele studiului Jupiter au fost incluse într-un mare studiu observațional din Taiwan publicat în Jurnalul Colegiului American de Cardiologie, care a comparat 8412 de persoane care sunt tratate cu statine, cu un grup de control de 33648 de persoane. Acest studiu observațional a aratat că, deşi pe o medie de 7,2 ani rata de diabet zaharat a fost semnificativ mai mare în rândul utilizatorilor de statină (2,4% vs 2,1%, p <0,001), statinele au fost asociate cu o reducere semnificativă a evenimentelor cardiovasculare (HR 0,91 , CI 0,84 – 0,99, p = 0,031)
http://www.thelancet.com/journals/lancet/article/PIIS0140-6736%2812%2961190-8/fulltext
Vocabular
Rezistența la insulină
Reprezintă una din cauzele importante ale diabetului de tip 2. Apare atunci când organismul nu răspunde adecvat la ac ...